RomânaEnglishHungarian

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Vă prezentăm o mică parte dintre volumele de carte, studiile, documentarele, articolele folosite în realizarea acestei pagini, cu preluarea unor scurte citate care să "îndemne" la lectură. Bibliografia pe tematica ceangăiască este, însă, mult prea vastă ca să poată fi cuprinsă în câteva rânduri. Majoritatea surselor indicate aici conţin ele însele trimiteri bibliografice astfel că, "din aproape în aproape", cel care vrea să aprofundeze subiectul poate descoperi mult mai multe lucrări tematice.


Ferro, Teresa – "Misionarii catolici în Moldova", Editura IDC Press, Cluj Napoca 2006


"Teresa Ferro este profesoară de limba şi literatura română la Universitatea din Udine, Italia.


Abordarea catolicismului din Moldova este semnificativă şi pentru că vine din partea unui autor străin, dar familiarizat deplin cu limba şi cultura română; cartea emană spirit de echilibru, claritate şi preciziune; de asemenea, este vorba despre un studiu istoric, cultural şi lingvistic în acelaşi timp, ceea ce rar se întâmplă."
(Ioan-Aurel Pop, "Cuvânt înainte")

"A studiat de-a lungui carierei sale diferite aspecte, mai puţin cercetate, ale culturii noastre: concordanţa dintre dialectele vorbite în zonele meridionale ale Italiei şi diversele dialecte româneşti; fenomenul tranziţiei de la limba latină la protoromâna vorbită în spaţiul carpato-danubian şi cel balcanic, precum şi primele texte româneşti scrise. Toate acestea în încercarea de a răsturna raportul deja consacrat dintre "centru" şi "periferie", dintre Roma şi latinitatea orientală.

Problema misionarismului catolic în răsărit reprezintă o constantă în preocupările Teresei Ferro, lucrarea de faţă fiind rezultatul unui deceniu de cercetări şi eforturi de a scoate la lumină documente încă necunoscute, sau prea puţin studiate, din arhivele Congregaţiei De Propaganda Fide, arhivele Bibliotecii Arhigimnaziului din Bologna etc. Şi acesta este doar începutul, pentru că "Misionarii catolici în Moldova" se constituie doar ca un prolog al unei mult mai ample lucrări."
(Monica Avram, Biblioteca Judeţeană Mureş – autoarea unei recenzii a volumului)

"Comunităţile latine din Moldova se laudă cu o tradiţie străveche, dar denumirea de "catolicii din Moldova" presupune realităţi diferite în cursul celor aproape opt secole de prezenţă catolică în regiunea românească.

Voind să sintetizăm, putem distinge trei perioade în istoria catolicismului din Moldova: cea mai veche, medievală, în care asistăm la primele încercări de activitate misionară, încă slab organizate, când se manifestă cele dintâi momente ale interesului papilor pentru romanii Răsăritului, şi la extensiunea politico-religioasă a ungurilor asupra teritoriilor de dincolo de munţi şi, mai târziu, la grija domnitorilor moldoveni de a avea relaţii bune cu Roma şi catolicismul. Sunt dovezi suficiente că în această fază catolicii din Moldova erau puţini şi că cei mai mulţi nu erau de etnie românească.

A doua perioadă, pe care o putem situa între sfârşitul secolului al XVI-lea şi până la jumătatea secolului al XVIII-lea, se deschide cu speranţele concrete ale părţii romane de a putea atrage ortodocşii din Moldova la unirea cu Biserica catolică, fiind nevoie să se opună mişcărilor reformate; ea este dominată de activitatea misionară a Congregaţiei de Propaganda Fide care alege Moldova ca primă Provincie a sa. Dar, şi în întreaga fază a doua catolicii din Moldova continuă să fie în număr redus şi în prevalenţă non-români.

Cea de-a treia perioadă, care începe odată cu cea de-a doua jumătate a secolului XVIII-lea şi continuă până la Unirea Principatelor şi care o precedă pe cea actuală, se caracterizează printr-o creştere considerabilă a numărului catolicilor din Moldova, de organizarea eficientă a Misiunii şi de stabilizarea structurilor ecleziastice. În această fază ultimă, care este, aşa cum s-a văzut, cea mai problematică, catolicii, chiar dacă sunt refugiaţi din Transilvania, şi chiar dacă sunt numiţi unguri, cunosc bine limba română sau poate că sunt în bună parte de limbă maternă română şi, în acest din urmă caz, încă nu erau cu toţii catolici, adică greco-uniţi, în regiunea lor de origine".

Bandini, Marco "Codex. Vizitarea generală a tuturor Bisericilor catolice de rit roman din Provincia Moldova, 1946-1948", Editura Presa Bună, Iaşi 2006
"Fiind sfinţit ca arhiepiscop la 21 august 1944, Marco Bandini a plecat în Moldova, la 3 septembrie 1644, însoţit de Petru Parcevich, în calitate de secretar. Bandini urma să îndeplinească funcţia de administrator sau vicar apostolic. În timpul misiunii sale apostolice din Moldova (1644 - 1650), Marco Bandini a redactat numeroase scrisori către superiorii din Roma.
(...)

Arhiepiscopul Marco Bandini a murit la Bacău, în 1650; moartea a fost grăbită, probabil, de Paul Benke, misionar iezuit maghiar, şi de George Kutnarski, polonez, secretar al principelui."
 (Profesor universitar doctor Traian Diaconescu – "Introducere")

"În româneşte satul se numeşte Fântânele (...) Ungurii sălăşluiesc în doar douăsprăzece case, ai căror locuitori, cu copii cu tot, sunt 58. Ei merg la biserica din Bacău. Case româneşti sunt mai bine de o sută, iar locuitori 400
(...)
Piatra lui Crăciun
Odinioară era un "târg" curat unguresc, acum însă au mai rămas doar trei case de unguri în care locuiesc, cu copii cu tot, 16 persoane dintre care doar un bătrân, Ioan, cunoaşte limba lor nativă. Sunt 300 de case valahe, iar valahi cam 800".

Mărtinaş, Dumitru, "Originea ceangăilor din Moldova", Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

"Un debut postum este totdeauna o mare dramă!... Drama lui Dumitru Mărtinaş, care n-a apucat să-şi vadă cartea tipărită ori măcar băgată în seamă! (...) Dumitru Mărtinaş este el însuşi ceangău, îndepărtând astfel suspiciunea de a avea vreun interes mai mare pentru una sau alta din soluţiile posibile"
                (Ion Coja, postfaţă)

"Se pare că "enigmaticii" ceangăi din Moldova ne-au venit pe căi ocolite dintr-o epocă mai puţin cunoscută a istoriei noastre, care nu putea fi pe placul cercetătorilor de odinioară. Anularea trecutului lor fiind cu neputinţă, s-a încercat multă vreme ajustarea lui. În această lungă şi laborioasă trudă de "corectare" a fost uitat un element de mare însemnătate ştiinţifică: graiul lor românesc. S-a crezut că trecându-se sub tăcere graiul originar al unei populaţii şi substituindu-i un grai străin, care nu i se potrivea şi pe care nu l-a putut deprinde corect niciodată, trecutul său istoric va putea fi îngropat în uitare şi absorbirea în sânul populaţiei ungureşti va fi asigurată. Experienţa a dat greş, ceangăii neconsimţind a-şi uita graiul
(...)
În unele sate, mai ales în judeţul Bacău, locuitorii, mai puternic secuizaţi odinioară, vorbesc în familie mai mult graiul unguresc ceangău, iar alte relaţii vorbesc româneşte. Această populaţie de grai unguresc nu este de neam maghiar, cum crede multă lume şi cum afirmă de obicei autorii maghiari, care se referă în mod special la ea când e vorba de ceangăii din Moldova. Este o populaţie de origine românească, la care procesul de secuizare a fost mai profund sub aspect lingvistic. În schimb toate coordonatele ei etnografice tradiţionale au rămas româneşti: portul, obiceiurile, modul de viaţă, tipul caselor bătrâneşti şi al gospodăriilor (...). Pentru etnografi şi chiar pentru cei profani în materie, este suficient să privească imaginile din cele două volume semnate de Peter Pal Domokos şi Laszlo Mikecs, citate şi de noi, spre a se convinge că este vorba de o populaţie incontestabil românească, la care secuizarea nu a reuşit să schimbe nimic sub raportul vieţii materiale şi al creaţiei artistice".

Pal, Iosif Petru "Originea catolicilor din Moldova şi franciscanii, păstorii lor de veacuri", Tipografia Serafica, Săbăoani-Roman, 1942

"Familii venite din Transilvania aici (n.n. Moldova) cu nume curat românesc, după câtăva vreme apar cu numele tradus în ungureşte: Medveşdin din Ursaru, Farcaş din Lupu, Hallasz din Pescaru, Vass din Feru, Kovacs din Fieraru; ori chiar mai ciudat: au lăsat afară numele românesc de familie şi au adoptat numele de botez al tatălui ori al bunicului redat în ungureşte. Chiar numele meu nu-i cel adevărat. La 1781, statistica parohiei Hălăuceşti arăta astfel: pe bunicul meu – Petru Pauli Dumitraş, adică Petru al lui Paul (Pavel) Dumitraş; iar imediat mai jos fratele mai mare al tatălui meu, care era deja căsătorit, este numit Aron Petru Pal! Unde a rămas numele nostru adevărat: DUMITRAŞ?
(...)
Chiar inscripţiile de pe crucile mormintelor au fost făcute tot în ungureşte de către dascălul ungur venit din Transilvania, chiar şi acolo unde se vorbea numai româneşte... Tot ei, împreună cu unii preoţi maghiari, la facerea statisticilor parohiale, singurul birou al populaţiei în timpurile trecute, au schimbat numele românesc al familiilor şi le-au înscris cu numele tradus ungureşte, ori dându-le porecla în limba ungurească şi apoi au înlocuit numele adevărat".


Zaharia, Dumitru "Ceangăii – o ficţiune istorică", Comunicare, Sesiunea Ştiinţifică de la Sfântu Gheorghe, 1997

"Unul dintre primii falsificatori ai trecutului românilor transilvăneni a fost misionarul secui Petru Zold, slujitor la biserica catolică din Delniţa, Ciuc. La 7 decembrie 1780 a plecat către Moldova unde a stat foarte puţin timp. La 11 ianuarie 1971 misionarul se afla deja în Transilvania, unde a scris un raport dintre cele mai necorespunzătoare adevărului în privinţa catolicilor din Moldova"

Studiu al Universităţii "Spiru Haret", filiala Bacău, realizat în anii 1994-1995, în 21 de localităţi din zona Bacău  - Roman – Neamţ – Iaşi cu populaţie de religie romano-catolică (poate fi regăsit în cotidianul "Monitorul de Bacău", numerele din 13-17 februarie 1996):

"Opiniile subiecţilor despre ei înşişi se prezintă astfel: 91 % se consideră români, 6,3% ceangăi şi 2,7% maghiari
(...)
Declaraţii ale subiecţilor la studiu:
"Eu mă consider româncă. Româncă sunt, că doar trăiesc în România şi sunt născută aici"

"Mă deranjează că vin ungurii şi spun că suntem maghiari. Nu-i adevărat. Sunt româncă. Trăiesc în România. Eu nu sunt unguroaică"

"Sunt patru familii interesate, care n-au lucrat în viaţa lor niciodată, nu ştiu să bată un cui, nu ştiu să preţuiască o carte de muncă sau, eu ştiu, un serviciu. Ei s-au dus la UDMR şi se consideră unguri. Să vedem portul din Cleja şi să vedem portul lor. E o diferenţă de la cer la pământ"

"În familie, părinţii şi bunicii ne-au spus că strămoşii noştri, români, au fost alungaţi din părţile Ardealului şi au venit aici"

"Eu aşa am învăţat de la părinţi că sunt român. Susţin ferm şi tare că sunt român. Nu pot să spun altceva"

"Nu trebuie să-ţi vinzi ţara. Orice om normal, sănătos, cu judecată la cap nu face acest lucru. Dacă eşti patriot... Aici te-ai născut, vorbeşti limba română, aici este ţara ta, ţara în care te-ai născut. Cei ce vor să introducă limba maghiară aici, în sat... Nu există. Cei care vor limba maghiară sunt oameni care vor să profite. Avantaje materiale. Numa’ asta urmăresc. Noi suntem români ".

Lechinţan, Vasile "Un document necunoscut, din 1772: ceangăii din zona Bacăului sunt români emigraţi din secuime" – săptămânalul "Românul", 27martie-2 aprilie 1995

"În 1772 se făcea Conscriptio jobbagiorum incesti sedis siculicalis kasszon in Moldaviam sub moderno turcico bello profungientium, deci o conscripţie a iobagilor din scaunul secuiesc Caşin, fugiţi în Moldova, în timpul războiului turcesc de atunci. Profitând de tulburările războiului ruso-turc, iobagii români au trecut munţii la fraţii lor români de acolo. Conscripţia este nominală şi se menţionează satul din care au fugit şi satul din Moldova unde s-au stabilit.
(...)
Coroborat cu matricolele de stare civilă ale parohiilor greco-catolice româneşti din sate ale fostului scaun Caşin, documentul de o excepţională însemnătate istorică ce se află la Arhivele Statului, filiala judeţeană Cluj Napoca, aduce dovezi de necontestat asupra originii româneşti a ceangăilor din Moldova, în special a celor din jurul Bacăului".

Vergatti, Radu Ştefan "Enigma ceangăilor", studiu accesibil la adresa www.rocsangos.home.ro

"Râurile de cerneala care au curs la Budapesta pe această temă nu pot schimba cursul istoriei deja derulate, iar realitatea ramâne una incontestabilă, indiferent din care parte o priveşti.
Ceangăii se declară ei înşişi români de religie catolică, cum lesne se poate observa atât prin studiul documentelor puse la dispoziţia celor interesaţi de muzeele şi arhivele naţionale sau chiar de la Vatican, precum şi prin directa observare a tradiţiilor, portului, modului de viaţă identic cu cel al românilor, al limbii folosite în şcoală sau biserică, indiferent că este catolică sau ortodoxă.
(...)
Documente de arhivă şi cercetari istorice confirmă un teritoriu la sud-est de Carpaţi care a fost locuit întotdeauna de români organizaţi din punct de vedere economic, politic, cultural, social şi religios. Prima migratie a avut loc în secolul al XIII-lea, când regatul ungar s-a extins peste Carpati, unde a întâlnit rezistenta localnicilor.
Papa Grigore al IX-lea scria în anul 1234 regelui Bela al IV-lea al Ungariei despre neacceptarea cu uşurinţă de către localnici a catolicismului, si că locuitorii din Transilvania trec Carpaţii "… facându-se un popor cu valahii".
Catolicismul ca religie, cucereşte teren şi ca urmare a eforturilor unor personalităţi bisericeşti ale căror interese coincideau cu interesele politice şi militare ale regatului maghiar de contopire a teritoriilor la sud şi răsărit de Carpaţi."

Popescu, Ion Longin "O falsă problemă. "Ceangăii" din Moldova" – interviuri realizate cu Monseniorul Ştefan Erdeş decan de Bacau, prof. dr. Anton Cosa, Gheorghe Bejan, preşedintele Asociaţiei Romano-Catolicilor "Dumitru Mărtinaş" din Moldova – accesibil în arhiva virtuală a revistei "Formula As", la adresa www.formula-as.ro/reviste_498__44__-o-falsa-problema%93ceangaii%94-din-moldova%93am-fost,-suntem-si-vom-fi-romani%94...-.html

"– Şi totuşi, vi se spune "ceangăi", nu "români". S-ar părea că ne aflăm în miezul unei crize identitare...
– Aşa-zisa criză identitară a acestei comunităţi a reprezentat şi va reprezenta în permanenţă o falsă problemă, grefată mai ales pe interese care îşi află cauza în afara României.
(...)
Asistăm, practic, la o agresiune la adresa identităţii româneşti a romano-catolicilor. Împotriva tuturor evidenţelor, din motive cel puţin condamnabile, ce ţin de dorinţa specifică unei anumite naţiuni de glorie şi ieftină mărire, cineva îşi permite să crucifice o comunitate religioasă pentru atingerea unor scopuri politice. Aflu cu nemarginită tristeţe că oameni fără Dumnezeu vin în numele unor himere şi agită spiritele în comunităţile noastre. Ceea ce se întamplă este, sub formă lingvistică, o încercare de a aplica o "soluţie finală" românilor romano-catolici din Moldova. Pe scurt, adevărul nostru este unul singur: am fost, suntem şi vom fi români de-a pururi în această ţară prea dulce, prea bogată şi prea tolerantă pentru a fi lasată în pace."

Florea, Ion A. "Elemente româneşti în structura numelor de familie ale catolicilor din Moldova", studiu accesibil la adresa convorbiri-literare.dntis.ro/IFLOREAnov3.html

"Sistemul numelor de familie la catolicii din Moldova, aşa cum se evidenţiază din materialele ulterioare secolului al XVII-lea şi până în prezent, evidenţiază numeroase elemente româneşti care pot fi raportate fie la onomastica pan-românească, fie la onomastica românească transilvăneană. Aşa cum a gîndit şi Dumitru Mărtinaş, în cartea vieţii sale, originea catolicilor din Moldova, fără a exclude aportul major ulterior al elementelor moldoveneşti în constituirea individualităţii lor, trebuie căutată în Ardeal, cu precădere în zonele învecinate Moldovei, în ţinutul secuiesc (în care românii au fost deznationalizaţi prin limbă şi nume, după cum a demonstrat cu exemple concrete G. Popa-Lisseanu în cartea "Secuii şi secuizarea românilor", Bucuresti, 1932) ca şi în Năsăud, Ţara Bîrsei şi Ţara Făgăraşului, ba şi mai de departe (materiale şi exemple la Ştefan Meteş, "Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX", Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971)"

Virlan-Blaj, Cerasela Maria, "Comunităţile catolice din Moldova. Studiu de caz: satele cu populaţie romano - catolică din vecinătatea oraşului Roman" – accesibil la adresa www.jsri.ro/old/html%20version/index/no_3/ cerasela_maria-articol.htm

"Populaţia catolică din Moldova nu ridică serioase semne de întrebare asupra gradului de toleranţă a poporului român, dar a pus serioase probleme istoriografiei. Revendicată atât de istoricii maghiari, cât şi de unii istorici români, această populaţie s-a declarat în majoritate, la recensământul din 1992, de origine română.Termenul de "ceangăi" utilizat generic pentru a desemna această populaţie a fost folosit pentru prima dată de Petru Zold în secolul al XVIII-lea , cu sensul de "corcit", "amestecat" (vom observa mai jos în ce împrejurări) şi a fost preluat de istoriografia maghiară, în ultimul deceniu şi de cea română, dar nu este folosit şi acceptat de marea majoritate a celor pe care îi denominează, fiind considerat peiorativ. Confuzia porneşte de la faptul că aceste comunităţi sunt studiate ca un tot unitar, omogen, deşi între ele pot fi observate deosebiri clare".

"Adevărul despre ceangăii din România" – colecţie de articole referitoare la populaţia de rit romano-catolic din Moldova, accesibilă la adresa eresulcatolic.50webs.com/adevcg.html

"Cine sunt ceangăii? Maghiarii, continuând politica lor de veacuri, au mers până la falsificarea unor documente şi până la a cumpara cu bani pe oamenii simpli care nu prea cunosc istoria. (...) După cum reiese şi din documentele puse la dispoziţie de înşişi ceangăii români, aceştia nu se consideră deloc maghiari. Graiul lor nu are nici o influenţă maghiară, din contra".

Chelaru, Ioan (senator) – "Ceangăii, de la enigmă la adevăr" - Şedinţa Senatului din 13 februarie 2006, discurs accesibil la adresa www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma? ids=6034&idm=3,02&idl=1

"Consider că este momentul să afirm, din nou, că noi, cei care reprezentăm această minoritate creştină catolică din Moldova, suntem urmaşii unei populaţii româneşti maghiarizate şi nici nu suntem, şi nici nu ne-am considerat niciodată o minoritate etnică. Nu neg însă că suntem şi vom rămâne, probabil, o minoritate religioasă, dar asta este cu totul altceva.
(...)
Constat că, în ultimii 10-15 ani, au apărut din ce în ce mai multe teorii sau afirmaţii tendenţioase privind implicarea bisericii în aşa-zisa politică asimilaţionistă, care ar fi dusă împotriva ceangăilor maghiari, a căror consecinţă ar fi dezbinarea comunităţilor credincioşilor catolici din Moldova. Am întâlnit afirmaţii extrem de grave, total nejustificate împotriva unei biserici care promovează echilibrul şi armonia în rândul credincioşilor săi. Astfel, s-a mers chiar până acolo încât a fost acuzat Vaticanul că, prin crearea Episcopiei Romane Catolice de Iaşi, nu a făcut decât să participe la procesul de românizare a ceangăilor maghiari".

Bichir, Florian "Cum se inventează o minoritate. Attila – naşul moldovenilor! În revista National Geographic ceangăii sunt prezentaţi drept descendenţi direcţi ai lui Attila, "Biciul lui Dumnezeu"!" – documentar accesibil la adresa www.punctecardinale.ro/oct_2005/oct_2005_6.html

"Cu toate semnalele trase atât de Episcopia Romano-Catolică de la Iaşi, cât şi de Asociaţia "Dumitru Mărtinaş" sau de Academia Română, s-a intensificat în zona romano-catolicilor din Moldova ofensiva de maghiarizare a acestora. Burse acordate copiilor care vor să înveţe în maghiară, ajutor alimentar pentru familiile sărace care contra acestuia se declară maghiari, excursii în Ungaria, toate acestea pentru "a cumpăra identitatea a cât mai multor români din zonă". Reprezentanţii românilor "ceangăi" din zonă acuză politica de maghiarizare forţată, care nu de puţine ori duce la apariţia unor conflicte deschise.
Astfel, pe 23 mai 2005 autorităţile maghiare au inaugurat o şcoală maghiară în comuna bacaună Răcăciuni, manifestare ce a dat ocazia unor reale conflicte între români şi ... români. Evenimentul, la care au participat soţia preşedintelui maghiar Madl Dalma, ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Janos Tereny şi preşedintele executiv al UDMR, Csaba Takacs, a constat în punerea pietrei de temelie a şcolii cu predare în limba maghiară din Răcăciuni, o iniţiativă a Asociaţiei Ceangăilor din România, care de altfel a ales şi sediul pentru instituţia de învăţământ: unul situat în câmp, în mijlocul unui lan de grâu, fiind cumpărat contra sumei de 87.000 de euro.  La ceremonie au mai vrut, însă, să participe un grup de tineri români (cu un steag al României şi un banner pe care era inscripţionat: "Noi suntem români"), cărora li s-a interzis însă accesul. "Noi am pornit de la nişte principii serioase. Am considerat că o asemenea şcoala nu-şi are locul într-o comună unde populaţia majoritară este alcătuită din români", ne-a spus acest grup de tineri catolici, angajaţi ai Fundaţiei "Sfântul Ioan Calabria" din aceeaşi comună. Ionuţ Cici şi Sebastian Unguru au adăugat, totodată, că nu aveau vreo intenţie să se manifeste în vreun chip, ci au vrut doar să fie prezenţi acolo cu tricolorul românesc şi cu banner-ul "într-o mare de culori verde, alb şi roşu".